Intro, de Mona

Nina are un blog cu toane.  Aşa că, părea o candidată potrivită pentru un interviu într-o zi relaxantă, de vineri, pe blogosphera. Am ţinut degetele încrucişate ca să o prind în… toane bune şi i-am trimis întrebările via e-mail. Despre blog-ul ei, nu vom vorbi acum, presimt eu că într-un viitor, nu foarte îndepărtat, i se va face o recenzie. Însă, până atunci, vă invit să petreceţi câteva momente în compania ei, deosebit de plăcută. Mulţumim, Nina!

1. De ce un blog cu toane? Ce te-a făcut să spui: „Da! Voi ţine un blog!”? Ce înseamnă el pentru tine, acum, după 3 ani?

Am ales “toane” pentru că face parte cumva din firea şi din numele meu. În buletin sunt şi Antoaneta, aşa că, lucrurile s-au potrivit perfect. În plus, e cuvânt uşor de reţinut.

Cu scrisul pe blog a fost lin de tot. În ziua în care am aflat că pot avea propriul meu loc în lumea asta mare a online-ului, am făcut-o. A început firesc cu un „hello word” şi multe emoţii, iar cea mai mare satisfactie am avut-o atunci când, după câteva zile, la un articol a comentat cineva necunoscut. Am fost foarte încântată că am stârnit o reacţie unui cititor care nu mă ştie decât de pe blog…

Acum e altceva. Acum ştiu că lumea vine pe blog, chiar dacă eu lipsesc o zi, două. Azi îmi este mult mai uşor să scriu despre lucruri pe care acum trei ani le consideram doar ale mele. N-am fost niciodată o secretoasă, iar acum cu atât mai puţin. Mi-e foarte drag blogul. E unul dintre cele trei lucruri pe care le-aş lua cu mine pe o insulă pustie.

2. Scrii pe blog, munceşti, citeşti, îţi creşti fetiţele. Câte ore are ziua pentru tine şi cum arată ea?

Aici m-ai cam încuiat, n-am numărat câte ore are ziua, dar ştiu că începe dimineaţa devreme şi se încheie seara târziu, în pat cu o carte în braţe. Uneori intru la culcare la ora 12.00 PM şi-s foarte încântată că mai am un pic de timp până pe la 1.00, pentru citit. E atât de dulce ora aia, încât n-aş renunţa la ea pentru nimic.

3. Ai părăsit munca „la patron” în favoarea business-ului familiei. Cum a fost trecerea? Care dintre cele două moduri de a câştiga traiul este mai plin de provocări? De ce?

Afacerea familiei mergea şi fără mine aşa că mi-a fost uşor să schimb biroul din oraş cu cel de acasă. La început, eram uşor confuză şi nu-mi dădeam seama dacă ar fi ok să plec de la biroul de acasă câteva ore ca să fac ceva în casă (o prajitură de exemplu), dar acum după 5 luni, deja îmi programez chiulurile astea.

Cât despre provocări, eu aveam oricum un job plin de provocări, la fel ca toţi oamenii din vânzări. Diferenţa este că, acum ştiu exact unde îmi permit să pierd şi unde nu. Adică îmi aleg clienţii, ceea ce nu-i neapărat un lucru bun, dar eu am cam visat la treaba asta. Prea era bătută în cuie aia cu: Clientul nostru, stăpânul nostru. Până la urmă toată lumea trebuie să fie mulţumită, nu doar clientul.

4. Cum este viaţa ta în compania gemenelor? Povesteşte-ne puţin despre ele şi despre cum ţi-au schimbat ele soarta!

Eu încerc să scriu mult despre ele pe blog, tocmai pentru a putea reciti peste ani chestiile astea. Sunt sigură că altfel s-ar uita şi e păcat. Mi-ar plăcea să citesc într-o zi alături de nepoţi năzdrăvăniile Soniei şi ale Iuliei.

Ele chiar ne-au schimbat soarta. N-aş fi avut niciodată doi copii dacă n-ar fi fost gemeni. Dar uite că Dumnezeu a vrut altfel şi bine a făcut!

Ne-a dat două fete sănătoase (asta-i cel mai important), cuminţi şi certate cu ordinea. Era să zic şi cu lecţiile, dar de la o vreme nu mai e aşa. S-au mărit şi Sonia într-o zi chiar mi-a spus: Mami, eu nu prea am chef să învăţ la istorie, dar o fac pentru că nu vreau să-mi neglijez educaţia. Când auzi vorbele astea din gura unui copil de 11 ani, care se întâmplă să fie al tău, eşti tare mândru.

5. Trei blog-uri preferate şi de ce.

Doar trei? Pentru că undeva în sufletul meu sunt o feministă am să spun trei bloguri de fete:

a.       Simona Tache – pentru că este unul dintre primele bloguri pe care le-am citit şi comentat de-a lungul timpului. Îmi place mult, pe lânga stilul acid şi plin de umor al autoarei, faptul că blogul are o comunitate nebună de comentatori care vorbesc uneori despre orice altceva decât subiectul din articol.

b.      Siblondelegandesc – pentru că Miruna ştie cum să scrie din suflet, pentru că-i OM şi pentru că e prietena mea.

c.       LiaLia – pe care o ştiu doar de anul trecut, dar care, pe lângă faptul că scrie spumos, are un suflet mare, pe care-l foloseşte cu folos, ajutând oameni şi dăruind dragoste. Personal, am avut parte de nişte experienţe foarte plăcute şi intense datorate Liei. În plus, acum, că s-a hotărât să schimbe ţara, ea are o poveste incredibil de interesantă de trăit şi povestit.

6. Ce reprezintă Twitter-ul pentru tine? Dar Facebook-ul?

Chiar dacă scriu puţin pe twitter şi pe facebook, ele au fiecare propriul rol. Citesc ce zic oamenii pe care-i urmăresc pe twitter de câte ori opresc la stopuri sau am un pic de timp la birou şi sunt astfel, la curent cu toate noutăţile, nu neapărat din online. Facebook-ul îmi e puţin peste mână, nu-s prea mare fan, dar am vreo 300 de „prieteni” cu care share-uiesc zilnic articolele de pe blog.

7. Cum arată vacanţa ideală? Dar cea mai frumoasă de până acum?

Vacanţa ideală pentru mine şi familia mea e una alături de prietenii cu copii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Prieteni, zic. Locul chiar nu contează, important e să fim împreună şi să nu fie aglomerat.

Cea mai frumoasă vacanţă pe care am avut-o, a fost acum patru ani, când am petrecut trei săptămâni într-o staţiune la malul Mediteranei. A fost atât de frumos încât am zis: Dacă am făcut-o şi pe asta pot muri împăcată. Şi-au mai fost vacanţe frumoase, dar deocamdată niciuna n-a egalat-o pe asta.

8. Ce carte citeşti acum? Care este filmul pe care l-ai revedea oricând şi de ce?

Acum citesc Viaţa ca o pradă, a lui Marin Preda, iar filmul pe care l-aş revedea oricând cu plăcere e Bună! Ce faci? E un film pe care ar trebui să-l vadă toate cuplurile căsătorite ale zilelor noastre. Bine, poate nu toate, dar sigur 80% dintre ele. Filmul pune tare de tot degetul pe rană şi nu în ultimul rând e amuzant până la hohote.

9. După mamă, sunt brăileancă, am şi locuit acolo până la 3 ani. Amintiri am prea puţine. Se pare că şi tu la fel, pentru că ai părăsit oraşul la vârsta de 4 ani, în favoarea Târgoviştii. Dacă am da o fugă în week end în acest oraş, pe unde m-ai plimba şi ce mi-ai arăta?

Sper că te referi la Târgovişte, care va rămâne pntru mine oraşul copilăriei mele şi al celor mai frumoşi ani. E un oraş mic, curat cu multă istorie şi locuri frumoase. Te-aş duce, în primul rând, la Curtea Domnească, la ruine şi la Turnul Chindiei. Apoi neapărat te-aş  plimba pe Bulevardul Castanilor şi la sfârşit ţi-aş da o îngheţată la cofetăria Mondial. Locurile astea îmi trezesc nişte amintiri pe care le-aş retrăi la nesfârşit dacă s-ar putea.

10. Mărturiseai pe blog că ai vrea să ai puteri supranaturale. Vrei să detaliezi un pic?

Hahaha, asta-i bună de tot. M-am născut de Halloween şi am avut întotdeauna sentimentul că dacă m-aş antrena puţin, aş fi o Mama Omida autentică. Intuiesc ce se va întâmpla în majoritatea cazurilor despre care îmi dau cu părerea.

11. Ce fel de puteri ai vrea să ai şi ce ai face cu ele?

Aş fi vrut să am puterile lui Merlin, pe care să le folosesc exact ca el. Adică numai la nevoie şi fără ca nimeni să ştie ce pot eu să fac. Aberez.

12. Ştiu că locuieşti la curte. De ce ai preferat casa pe pământ, traiului comod de la bloc?

Am ajuns la curte după măritiş, lângă nişte oameni care de acum erau familia mea şi care nu locuiseră niciodată în viaţa lor la bloc. Mi-a fost greu în primii ani, nu înţelegeam exact ce le place lor la casă, mai ales că era mai mult de muncă, curăţenia nu se păstra aşa uşor ca şi la bloc, dar… acum n-aş mai sta la bloc pentru nimic în lume. Poate doar să am un apartament cu o terasa mare, mare, mare.

Să stai în dimineţile de vară în balansoarul din curte, să-ţi priveşti tufele de trandafiri şi să sorbi din cafea, nu se compara cu nimic din ceea ce ţi-ar putea oferi viaţa la bloc.

13. Fetele tale au început şi ele câte un blog propriu, însă fiecare dintre ele scrie în ritm diferit. Cât de mult le impulsionezi în această activitate?

Nu le impulsionez deloc. A fost o toană a lor chestia asta cu blogul, la început când mă vedeau pe mine că scriu, voiau şi ele să scrie. A fost mult până au învăţat să şteargă articole, că Sonia, urmată la scurt timp de Iulia, a şters tot ce a scris. Acum au maximum două articole fiecare şi blogurile sunt abandonate, dar nu se ştie niciodată. Iulia scrie poveşti şi desenează pe orice foaie prinde prin casă. Poate într-o zi se vor întoarce la net, dar eu nu fac niciun efort în sensul ăsta.

14. ”Fapte bune, fapte rele” este un proiect interesant, cu o temă provocatoare: fiecare ”guest” face o mică ”spovedanie” legată de o faptă bună sau rea.  Când vei continua acest proiect?

Îmi era tare frică de întrebarea asta, uite că nu ţi-a scăpat. Clişeul cu lipsa de timp se aplică şi la mine, am pornit proiectul cu mult entuziasm, am crezut cu tărie că oamenii fac fapte bune în egală măsură sau chiar mai mult decât fapte rele, numai că s-a dovedit că, să le şi scrie, e prea greu. E drept că nici eu n-am perseverat, cum spuneam timpul ne cam dă planurile peste cap. Nu promit nimic în ceea ce priveşte continuarea lui.

La final, un gând pentru blogosphera.ro

E minunat ce faceţi voi acolo, se vede că vă luaţi munca în serios. Încet şi sănătos blogosphera urcă în preferinţele devoratorilor de bloguri şi sigur va ajunge într-o zi să fie un reper de unde noi să ne putem alege blogurile care ne plac. Succes!

Mulţumesc, Nina!