Am căutat mult un blog care să aparţină unei persoane publice, asta pentru a reanima categoria ,,Blog de vedetă’’ și pentru a ne îndeplini planul editorial propus. Deși am jurat că nu mă mai uit la vreun blog de vedetă mioritică, dezamăgită fiind de cele mai multe dintre ele, am oferit, totuşi, încă o șansă acestei categorii.

Și astfel, am dat peste blogul Danei Nălbaru, solistă în trupa HI-Q. Sincer, mai bine mă țineam de propriu-mi jurământ și ignoram această ,,categorie’’ de blogger-i care, aproape întotdeauna, n-au nimic concret de spus, de zis sau de comunicat. Asta reiese, cu toate că părerea mea este cu totul diferită. Tocmai ei ar trebui să fie izvor nesecat de subiecte, doar au o activitate care le oferă o expunere mult mai mare decât cea a blogger-ilor de rând…

Am dat peste Rezistența Urbană răsfoind blog-ul lui Groparu, iar primul articol citit, Hanul Verde, redescoperit!, m-a surprins într-un mod plăcut, prin faptul că este destul de documentat, cel puțin pentru un neavizat în ale urbanisticii şi arhitecturii. Blog-ul este unul colectiv și a luat naștere în 2007. Își aduc contribuția mai mulți autori, precum Raiden, Andy, Dominus și Mihai, cel din urmă fiind ,,înrolat’’ în decembrie 2011, iar blog-ul reprezintă o istorie urbanistică a Bucureștiului, cu precădere.

Da! Am râs! Mai bine zis, am făcut haz de necaz! Aşa cum îi şade bine românului.
Pe principiul „noi (românii – n.a.) nu ne mai facem bine niciodată”, nişte băieţi hâtri au hotărât să expună, celor care au cap să înţeleagă, o metodă originală de informare, sub forma unui cotidian independent de umor voluntar: Times New Roman. Publicaţia, chiar dacă se ocupă cu caterinca, respectă toate criteriile unei publicaţii serioase. Are şi un slogan: „Doamne, ocoleşte-i pe români!”. Mă rog, o fi el slogan, însă, subliminal, băieţii au dreptate!

Generalizând, românii trebuie evitaţi. Niciodată nu poţi şti dacă prostia, nesimţirea şi ignoranţa sunt virale. Şi mai bine te fereşti! Ca să nu avem discuţii! Revenind la publicaţia noastră, am observat, cu mare satisfacţie, că au categorii bine stabilite, în care ceea ce se anunţă, chiar se află! Găseşti ştiri sportive la rubrica specifică, politice la cea omonimă şi tot aşa, cultural, monden, social. Ştirile sunt scrise într-o manieră inedită, care îţi smulge zâmbete sau hohote, în funcţie de firea din dotare. Sunt prezentate actualităţi ale ţării în care trăim, puse ca un semnal de alarmă la adresa penibilităţii, minciunii, naivităţii şi prostiei care, din păcate, ne reprezintă, ca masă.

Sinceră să fiu, mi-au cam ruginit degetele de la ultima recenzie… Şi cum trebuia să încep de undeva, am zis să mă apuc să citesc blog-ul Analyze this. M-a atras, încă de la început, aspectul uşor romantic al temei, mi-a plăcut ideea de a ilustra pagina cu câteva fotografii originale, a căror sursă este citată.

Numele blog-ului m-a dus cu gândul, inevitabil, la filmul omonim. Apoi, căutând detalii despre autor, am aflat că Petruţa este psihoterapeut. Sper din tot sufletul ca ea să nu îndure situaţii similare doctorului Sobel şi să fie terorizată de acţiunile unui mafiot… capricios. Numele, chiar dacă nu este original, este foarte inspirat ales! Având în vedere meseria ei, eu aş crea o pagină specială problemelor de profil, cu articole şi păreri proprii legate de vastul domeniu al psihologiei.
Autoarea m-a câştigat imediat, prin articolele nu foarte lungi şi prin faptul că foloseşte diactrice. Am citit cu plăcere articolele ei, personale, scrise fluid şi ilustrând momente din viaţă, gânduri…

Recenzie de Flori C.

Nu este numele meu, pe care l-am ţinut secret până acum, ci, aşa cum sugerează şi titlul, vorbim despre un… blog. Unul de de peste ocean chiar, cel al lui Scott Ginsberg. Nu am terminat, cum s-ar spune, cu blog-urile româneşti, dar m-am gândit, ca din când în când, să-i mai “bârfim” şi pe alţii, de prin alte ţări.

La o scurtă privire aruncată pe My name is Blog, vom observa un blog foarte personalizat, în care autorul îşi pune amprenta pe fiecare colţişor al său. Apropo de autor, m-a amuzat foarte tare să aflu despre el că este cunoscut ca “Omul Ecuson” (Nametag Guy). Şi acest lucru datorită faptului că omul  s-a hotărât, de câţiva ani încoace, să poarte tot timpul cu el un ecuson cu numele lui. Mai exact, sunt peste 4000 de zile de când a luat această decizie. Are în partea dreaptă de sus a blog-ului o căsuţă în care este actualizat numărul de zile scurse de când este nedespărţit de ecuson… Fiecare cu ideile sale, care, până la urmă, ne fac deosebiţi unii de alţii.

Ba chiar tipul şi-a făcut şi un tatuaj pe piept, cu imaginea ecusonului. Scopul? Consideră că şi dacă restul lumii ar proceda la fel, oamenii ar fi mai prietenoşi, mai apropiaţi între ei. Şi de ce nu, la plaja ar fi mai simplu de socializat.

Recenzie de Flori C.

Crede şi nu cerceta! . Sau…crede şi cercetează!? Ce alegeţi ?

Indiferent de alegerea voastră, eu vă sfătuiesc să aruncaţi o scurtă privire pe Cercetează. Garantat, cu greu vă veţi mai despărţi de blog, până nu veţi fi citit cel puţin 3-4 articole. Mie aşa mi s-a întâmplat.

Şi nu m-am lăsat până nu le-am citit pe toate (nu deodată, bineînţeles). Foarte multe curiozităţi, din toate domeniile, structurate în 5 rubrici: Curiozităţi Bizare Diverse, Curiozităţi inedite mâncare, Legende şi mituri, Povestiri bizare, Ştiaţi că. Un blog care te face să zâmbeşti prin fiecare articol, o sursă de dezvoltare a nivelului de cultură pentru fiecare cititor al său.  “Curiozităţi bizare despre Michael Jackson”,  ”100 de curiozităţi bizare despre lumea în care trăim”,  ”Ce se întâmplă pe internet la fiecare 60 de secunde” şi mai ales articolele din rubrica “Ştiaţi că”, sunt preferatele mele.